Oraşul viitorului

Oraşul viitorului

O lume curată văzută prin ochi de copil

Încălzirea  globală, schimbările climatice, poluarea excesivă, perspectiva epuizării combustibililor fosili, dar şi riscurile presupuse de utilizarea energiei nucleare sunt subiecte tot mai prezente în spaţiul public.  Prima tentaţie ar fi să considerăm că rezolvarea acestor probleme este exclusiv în sarcina statelor, corporaţiilor sau a altor instituţii/organizaţii guvernamentale sau nu.

Ideea proiectului „Oraşul Viitorului” a plecat de la premisa că fiecare dintre noi, copil, tânăr, adult, senior, poate contribui, cât de puţin, după puterile şi posibilităţile sale, la protecţia şi conservarea mediului înconjurător.

Poate părea o picătură într-un ocean, dar și oceanul tot din picături este făcut! Iar înțeleptul,  ajuns la vârsta senectuții, nu este de fapt copilul ce-a adunat experiențe și viață picătură cu picătură?

„Așa că, picătură cu picătură,  om lângă om, generație după generație, faptă după faptă, idee după idee, cu multă responsabilitate, sinceritate, curaj și iubire vom reuși să tot oferim generațiilor viitoare cel mai frumos cadou, o casă curată, frumoasă și primitoare – Pământul. Stă în puterile noastre și nu trebuie decât să ne dorim și să acționăm! Noi am dorit să ne implicăm şi am şi acţionat”, spune Axinia Vasilică, cadru didactic la grădiniţa cu orar prelungit „Prichindel” din Suceava.

În cadrul proiectului educaţional ,,O lume curată prin ochi de copil" (Ecogradiniţa) au fost desfăşurate activităţi cu caracter ecologic care au urmărit educarea şi încurajarea creativităţii, originalităţii, inventivităţii copiilor preşcolari pentru găsirea unor soluţii inovatoare în ceea ce priveşte identificarea de surse noi de energie, valorificarea materialelor reciclabile , obţinând produse noi, utile, practice şi ieftine.

,,Oraşul viitorului” este construit din materiale reciclabile: pet- uri, cutii de carton, deşeuri de hârtie, aracet, vopsele, deşeuri -folii de aluminiu / doze de suc. Practic, copiii au creat un oraş în care avioanele funcţionează cu energie eoliană produsă de elicele ataşate , autoturismele folosesc pentru deplasare energie solară, clădirile sunt realizate din pereţi solari, ce valorifică şi înmagazinează căldura solară, apa utilizată provine din purificarea apei de ploaie colectată în rezervoare cu filtre speciale, iluminatul stradal are ca sursă energia eoliană stocată în baterii imense, aerul este purificat de ,,frunzele filtre” instalate în copacii din parcuri . 

,,Nimic nu aruncăm, totul reciclăm!"

Din materialele reciclabile colectate la nivelul celor 12 grupe de preşcolari (aproximativ 400 copii şi 24 cadre didactice) pe parcursul desfăşurării proiectului, apelând la creativitate şi inventivitate , preşcolarii au realizat materiale didactice şi jucării necesare desfăşurării activităţilor din grădiniţă: suporturi pentru creioane, material individual pentru activităţile matematice, găletuşe pentru nisip, au creat „Copacul înţelepciunii” - suport intuitiv pentru activităţile de educare a limbajului, popice pentru sport, rame foto, lampioane, mijloace de transport (autoturisme, avioane, rachete din carton) etc.

,,Nu fi indiferent, colectează inteligent!"

E un îndemn pentru colectarea selectivă a deşeurilor , folosind coşuri de gunoi personalizate grafic/ plastic de către preşcolari, pentru a atrage atenţia celor din jur într-un mod plăcut.

,,Grădiniţa ca o floare" a fost un alt proiect care a constat în plantarea de flori şi arbuşti ornamentali în incinta şi in curtea grădiniţei cu scopul înfrumuseţării şi purificării aerului.

„Ne dorim să continuăm astfel de activități, proiecte, programe de formare a tinerei generații în spiritul dragostei și a respectului față de casa noastră, Pământul, şi suntem siguri că vom reuşi pentru că întotdeauna vor exista oameni responsabili, interesați și preocupați de viitorul planetei, de calitatea și importanța vieții pe Pământ”, mai spune Axinia Vasilică.

Distribuiți pe Facebook

Distribuiți acest proiect pe Facebook

Trimiteți prin e-mail

Anunță-mă despre acest proiect prin e-mail

Newsletter

Fii la curent cu noutăţile competiţiei

© E.ON România 2017