Cine sunt finaliştii competiţiei E.ON Energy Globe Award România 2017

  • Un număr de 15 proiecte, câte 3 pentru fiecare dintre cele 5 categorii, au fost selectate pentru a rămâne în concurs;
  • În premieră, publicul poate vota proiectul favorit, în perioada 1-30 septembrie, pe platforma energyglobe.ro;
  • Câştigătorii categoriilor vor fi anunţaţi în cadrul Galei de la Bucureşti din luna octombrie.

Soluţii care te ajută să salvezi aşa-numitul consum „vampiric” de energie, ori care propun o alternativă ecologică la utilizarea maşinii personale în marile oraşe; proiecte ce demonstrează cum poate fi asigurată independenţa energetică a unei localităţi cu ajutorul energiei „verzi”, dar şi cum să poţi să stopezi risipa alimentară sau cum să educi şi să stimulezi preocuparea copiilor faţă de protejarea mediului – acestea sunt doar câteva dintre cele 15 proiecte şi iniţiative nominalizate de juriul E.ON Energy Globe Award România pentru a intra în finala competiţiei din acest an.

Ele au fost selectate dintr-un total de peste 160 de proiecte din domeniul eficienţei energetice şi protejării mediului înregistrate pe platforma energyglobe.ro până la termenul limită, 16 iunie.

Lista proiectelor şi ideilor rămase în cursa pentru premiile E.ON Energy Globe Award România 2017 este următoarea:

Categoria Companii

  • „Sistemul automatizat de bike-sharing I'Velo Urban” - Asociaţia Green Revolution Bucureşti
  • „Termorek - Recuperator de căldură” – SC Enesco Industrial SRL Iaşi
  • „Save Energy” – SC W3 Marketing Technology SRL Constanţa

Categoria Do it yourself

  • „TCP/IP Fuzzy Temperature Controller” - Ştefan Petru Iulian, Braşov
  • „ECOstume” - Maria-Gabriela Nicolaescu, Bucureşti
  • „Pompa de căldură, viitorul la tine acasă” – Ciprian Macsim, loc. Vânători, jud. Iaşi

Categoria Idei

  • „Rebuilding Romania” - Asociaţia Frends Pentru Dezvoltare, Bucureşti
  • „Software inteligent pentru optimizarea reabilitării energetice a clădirilor” - Facultatea de Energetică – Universitatea Politehnică Bucureşti
  • „Tummy” - Tummy - Stop Food Waste SRL Piatra Neamţ

Categoria Tineret

  • „Wildlife Romania” - Asociația Wild Watch, Timişoara
  • ,,Oraşul Viitorului" - Grădiniţa cu program prelungit ,,Prichindel", Suceava
  • „Green Bee” - Asociaţia Green Revolution, Bucureşti

Categoria Municipalităţi

  • „Hydrogen bus project fuelled by municipal waste” - Tresoil Biofuels SRL Bucureşti
  • „EmPower your building and community efficiency, towards nZEB and low carbon emissions” - Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Primăria Cluj-Napoca
  • „Microhidrocentrală pe râul Moldova” - Primăria Municipiului Roman, jud. Neamţ

Cele 15 proiecte nominalizate au fost departajate în urma unui atent proces de analiză realizat de un juriu independent. Departajarea s-a realizat pe baza unor criterii de evaluare, fiecare cu procentajele sale, care iau în calcul atractivitatea proiectului, gradul său de inovare, potenţialul de replicare a respectivei iniţiative şi componenta legată de eficienţa energetică.

După analizarea fiecărui proiect în parte, membrii juriului au întocmit o listă scurtă cu cele mai bune trei proiecte în fiecare dintre cele cinci categorii, iar ulterior dintre acestea le vor alege pe cele care vor câştiga respectivele categorii. De asemenea, rolul juriului va fi să nominalizeze câştigătorul general al competiţiei, cel care va reprezenta România la etapa internaţională a Energy Globe Award de anul viitor. Decernarea premiilor va avea loc în cadrul unei Gale organizate în luna octombrie la Bucureşti.

O noutate absolută a competiţiei din acest an este introducerea votului online, o opţiune prin care vizitatorii portalului energyglobe.ro pot vota proiectul favorit, acesta urmând să primească „Premiul de Popularitate”. Acest premiu simbolic este acordat proiectului care va înregistra, în perioada 1-30 septembrie, cel mai mare număr de voturi online din partea publicului. Detalii despre condiţiile de participare şi mecanismul de vot pot fi găsite pe site-ul competiţiei, precum şi pe pagina de Facebook.

Newsletter

Fii la curent cu noutăţile competiţiei

© E.ON România 2017