Îmbunătăţirea eficienţei energetice în locuinţele şi comunităţile din zonele defavorizate din România

Îmbunătăţirea eficienţei energetice în locuinţele şi comunităţile din zonele defavorizate din România

Proiectul şi-a propus ca domenii principale de intervenție îmbunătăţirea politicilor pentru a sprijini eficiența energetică în comunităţile cu venituri reduse, îmbunătăţirea capacităţii la nivel local de a reduce consumul de energie, reducerea directă a consumului prin măsuri de reabilitare în cadrul comunităţii, precum şi strângerea de date și informații pentru a fi puse la dispoziţia factorilor de decizie în vederea conceperii şi dezvoltării unor programe de eficienţă energetică.

Un proiect cu peste 17.000 de beneficiari

Când au lansat acest proiect, în 2011, experţii din Bucureşti ai Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) au pornit de la o realitate tristă: există în România numeroase gospodării aflate în aşa-numita stare de sărăcie față de combustibil, adică cele care nu îşi pot permite să mențină un nivel adecvat de confort termic, la costuri rezonabile, din veniturile membrilor săi. Pentru persoanele cu astfel de venituri reduse posibilitatea de plată a costurilor de întreţinere este deseori limitată. În cazul lor, facturile lunare la energie pot ajunge cu ușurință la 10-30% din venitul total lunar.

Proiectul PNUD-GEF „Îmbunătățirea eficienței energetice în gospodăriile și comunitățile cu venituri reduse din România”, cu un buget de 3 milioane USD, derulat în perioada iunie 2011-iunie 2016, a avut obiectivul ecologic de a reduce în mod semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră (GES) din România, contribuind la noua legislație, care îmbunătățește eficiența energetică a clădirilor, și introducând noi reglementări ce vizează abordarea aspectelor legate de sărăcia față de combustibil.

Îmbinând proiecte de eficiență energetică a clădirilor cu aspecte legate de sărăcia față de combustibil se asigură o abordare inovatoare, în sensul oferirii de soluții ecologice și economice la problemele socio-economice presante.

Proiectul s-a concentrat, în principal, pe elaborarea unui set de proiecte de acte normative pentru punerea în aplicare a unor scheme de sprijin în domeniul eficienței energetice, care au vizat gospodăriile sărace, inclusiv pe întocmirea de propuneri de completare și modificare a reglementărilor relevante. Cu toate că, până în iunie 2016, astfel de amendamente nu au fost transpuse în lege, există speranța că, pe baza eforturilor întreprinse în cadrul acestui proiect, acest lucru se va întâmpla în viitor.

Totuși, pe frontul legislativ, proiectul a contribuit la aprobarea Legii nr. 238/2013 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2012 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe. Deși această lege nu vizează în mod specific sărăcia față de combustibil, include totuși mai multe măsuri de promovare a eficienței energetice a clădirilor noi. În plus, proiectul a contribuit la Legea nr. 121/2014, care vizează să sprijine o piață pentru companiile de servicii energetice (CSE-uri), să susțină distribuția de energie și utilizatorii finali și care stipulează măsuri suplimentare, menite să îmbunătățească eficiența energetică.

S-au derulat, de asemenea, proiecte demonstrative în domeniul eficienței energetice, în cadrul cărora s-a cooperat îndeaproape cu autoritățile locale (din Brad și Galicea Mare, Călan, Calafat, Craiova, inclusiv Zona Metropolitană Craiova, Petrila, Petroșani și Vulcan) pentru a demonstra acestora din urmă beneficiile eficienței energetice, în speranța că acest lucru va conduce la o replicare ulterioară.

Elaborarea, în cadrul proiectului, a documentației tehnice pentru 50 de tipuri de blocuri de locuințe, folosind măsuri de eficiență energetică, va veni, spear autorii proiectului, în sprijinul replicării viitoare a abordării propuse și ar trebui să demonstreze autorităților locale faptul că implementarea de măsuri de eficiență energetică poate fi o alternativă viabilă și mai rentabilă pentru subvenționarea gospodăriilor sărace.

Pentru înlăturarea obstacolelor financiare, în cadrul proiectului:

  • s-a elaborat un set de propuneri de acte normative pentru punerea în aplicare de diferite scheme de sprijin pentru gospodăriile care se confruntă cu sărăcia față de combustibil și s-au elaborat propuneri de completare și de modificare a unor reglementări relevante;
  • s-a elaborat documentația tehnică pentru 50 de tipuri de blocuri de locuințe, la care municipalitățile au acces în mod gratuit;
  • s-au elaborat mai multe proiecte demonstrative de reabilitare termică a clădirilor sociale, care au sprijinit astfel autoritățile locale și au evidențiat avantajele multiple ale investiției în măsuri de eficiență energetică, și nu în ajutoare sociale acordate gospodăriilor cu venituri reduse;
  • s-au oferit soluții și pentru proprietarii de locuințe unifamiliale cu venituri reduse, prin întocmirea unui raport cu privire la materialele termoizolante durabile și accesibile ca preț, destinate executării lucrărilor în regie proprie, precum și prin elaborarea unor materiale privind utilizarea corespunzătoare și tehnicile de aplicare a acestor materiale de izolare.

Proiectul ar trebui lăudat, de asemenea, pentru recunoașterea importanței managementului energetic în eficiența energetică a clădirilor publice.

Acest proiect PNUD-GEF a stabilit cadrul și baza care să îi permită Guvernului României să întreprindă noi activități în domeniul eficienței energetice a clădirilor publice și al sărăciei față de combustibil. În plus, proiectul a demonstrat autorităților locale beneficiile punerii în aplicare a măsurilor de eficiență energetică iar proiectele demonstrative derulate cu sprijinul acestui proiect pot fi replicate de autoritățile locale, folosind propriile resurse și resursele puse la dispoziție prin alte programe de reabilitare termică.

Proiectele demonstrative puse în aplicare în cadrul proiectului au furnizat date cu privire la fezabilitatea tehnică și economică și au făcut parte din „marketingul” eficienței energetice. Ele au demonstrat că îmbunătățirea eficienței energetice este posibilă fără a compromite calitatea serviciilor prestate și la costuri rezonabile. Asemenea proiecte demonstrative au fost puse în aplicare în toate locațiile proiectului din județul Dolj (Calafat, Zona Metropolitană Craiova, Galicea Mare) și din județul Hunedoara (Brad, Călan, Petrila, Petroșani, Vulcan), folosind un sistem de termoizolare cu vată minerală.

Aceste proiecte demonstrative au inclus diferite categorii de lucrări, de la servicii complete de proiectare pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor până la reabilitarea termică prin achiziția și montarea unor instalații de încălzire centrală sau reabilitarea termică cu sistemul compozit de izolare termică la exterior (ETICS) CERESIT CERETERM. Pentru ca proiectele demonstrative să aibă un impact mai mare, în cadrul proiectului au fost reabilitate clădiri publice sociale, în special școli, grădinițe și spitale.

Drept urmare, aceste proiecte demonstrative au îmbunătățit condițiile de muncă și de trai pentru mai mult de 17.000 de persoane și au condus la o economie totală de energie, pe durata proiectului, de 7.315 MWh/an și la o reducere directă a emisiilor, pe durata aceleași perioade, de 64.140 tCO2.

Iniţiator: United Nations Development Programme – România, Bucureşti

Distribuiți pe Facebook

Distribuiți acest proiect pe Facebook

Trimiteți prin e-mail

Anunță-mă despre acest proiect prin e-mail

Newsletter

Fii la curent cu noutăţile competiţiei

© E.ON România 2017